Anunțuri astăzi: 108 569

Prețurile produselor alimentare în Moldova, în creștere, în luna mai. Topul scumpirilor

Prețurile produselor alimentare în Moldova, în creștere, în luna mai. Topul scumpirilor
14 Iunie 2020 10:11
908 vizualizări
Prețurile mai multor produse alimentare au fost majorate, în luna mai. Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), cartofii se plasează pe prima poziție în clasamentul scumpirilor. În luna mai 2020, faţă de aprilie 2020 au fost înregistrate creşteri de preţuri la următoarele produse alimentare: cartofi – cu 15,5%, fructe proaspete – cu 6,0% (inclusiv: pomușoare de livadă – cu 15,9%, fructe exotice – cu 11,0%, citrice – cu 5,2%, fructe de livadă sămânțoase – cu 3,8%), boboase – cu 5,1%, făină de grâu – cu 3,4%, crupe – cu 2,6%, orez – cu 1,8%, făină de porumb și votcă – cu a câte 1,6%, paste făinoase – cu 1,3%, zahăr tos – cu 0,8%. Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la legume proaspete – cu 2,6% (în special: dovlecei de import – cu 16,8%, varză – cu 11,2%, vinete – cu 7,9%, usturoi – cu 6,5%, sfeclă roșie și castraveți – cu a câte 5,0%, ceapă uscată – cu 3,3%, tomate – cu 3,1%), slănină neprelucrată – cu 2,3%, brânză din lapte de vacă – cu 1,0%, cașcaval – cu 0,6%, lapte integral și miere de albine – cu a câte 0,3%. Potrivit BNS, dacă ne referim la mărfurile nealimentare, diminuarea prețurilor cu 0,3 la sută a fost influențată nemijlocit de reducerea prețurilor la combustibili – cu 2,9% (inclusiv la: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 6,4%, carburanti – cu 5,0%). Preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente. Au fost înregistrate unele reduceri de prețuri la aragazuri, televizoare, aparate pentru prelucrarea informației, telefoane, frigidere și congelatoare, mărfuri chimice de uz casnic, autoturisme, pulovere, sacouri pentru bărbați și copii, costume, scurte, trenciuri și fuste pentru femei, scurte, ciorapi, șosete și ștrampi pentru copii, cizme de iarnă pentru femei – până la 0,8%. Totodată, au fost înregistrate creşteri de preţuri la pantofi pentru copii, bluze și ghete pentru femei – cu a câte 1,4%, aspiratoare – cu 1,2%, produse de sanitărie și igienă – cu 0,8%, detergenți – cu 0,6%, țigări – cu 0,9%. www.cotidianul.md
0
1
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite

Site-ul dat utilizează cookie-uri. Faceți cunoștință cu politica cookie pe adresa dată

Ok