Anunțuri astăzi: 108 548

PAS nu va participa la consultările inițiate de Igor Dodon: „Am văzut că omul are planuri mărețe pentru viitor”

PAS nu va participa la consultările inițiate de Igor Dodon: „Am văzut că omul are planuri mărețe pentru viitor”
17 Noiembrie 2020 12:22
737 vizualizări
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va participa la consultările inițiate de președintele în exercițiu, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a deputatului PAS, Sergiu Litvinenco. „În primul rând, Constituția prevede doar două cazuri în care președintele cheamă fracțiunile la consultări – pentru desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru și înainte de a lua decizia cu privire la dizolvarea Parlamentului atunci când se întrunesc circumstanțele constituționale pentru aceasta. Chemarea din capul lui, deși nu este interzisă, nu este un instrument constituțional expres. În al doilea rând, dar cine este Dodon la ziua de azi ca să cheme fracțiunile la consultări? Un cetățean pe care o majoritate covârșitoare din oamenii acestei țări l-a trimis la groapa de gunoi a istoriei! Cu un astfel de personaj noi nu avem de gând să discutăm. Și, în general, în afară de consultări, am văzut că omul are planuri mărețe pentru viitor. Trebuie să-i spunem ferm că pentru ceea ce declară el că ar vrea să facă nu are un mandat popular. Iar exercitarea puterii în nume propriu și fără a avea girul cetățenilor nu este altceva decât uzurpare a puterii de stat.”, a scris Litvinenco pe Facebook. www.tv8.md
0
1
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite

Site-ul dat utilizează cookie-uri. Faceți cunoștință cu politica cookie pe adresa dată

Ok