Mizele vizitei Maiei Sandu la Kiev: Cele cinci subiecte arzătoare care ar putea fi abordate în cadrul discuției cu Zelenski
Mizele vizitei Maiei Sandu la Kiev: Cele cinci subiecte arzătoare care ar putea fi abordate în cadrul discuției cu Zelenski
12 Ianuarie 2021
13:31
753 vizualizări
Vizita președintelui RM, Maia Sandu, la Kiev este una extrem de importantă. Pe lângă valoarea simbolică pe care o are, fiind prima vizită peste hotare de la preluarea mandatului, dar și prima din ultimii cinci ani la nivel prezidențial, aceasta oferă platforma pentru probleme arzătoare, inclusiv în ceea ce ține de schemele de corupție din jurul proprietăților RM din Ucraina.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.
„Este o vizită care taie blocajul și izolarea RM față de deciziile care se iau la Kiev. Nimeni nu poate să anuleze importanța relației din RM și Ucraina. Este legată de interese de securitate, interese comerciale, interesul de a promova puncte comune în cadrul Parteneriatului Estic. Relațiile dintre Vladimir Zelenski și Maia Sandu s-au încălzit destul de bine și ar putea să acopere subiecte care țin de primele cinci probleme pe care le avem noi. În domeniul energetic, dacă Ucraina este capabilă să înlocuiască anumite dependențe pe care le are în acest moment RM în raport cu Cuciurganul, oferind resurse energetice. În domeniul securității, dacă putem să găsim formate suplimentare pentru ca liderii transnistreni să nu se simtă extrem de liberi. Dacă putem să oprim construcția de la Novodnestrovsk care pune în pericol alimentarea cu apă pentru locuitorii Chișinăului în proporție de 90%. Trebuie să înțelegem cum să cooperăm în condițiile în care resursele alocate pentru subregiunea noastră Europa de Est sunt puține și atunci trebuie să avem planuri comune pentru ca să alimentăm interesul pentru această subregiune din partea UE și a SUA. Evident că trebuie să înțelegem că există și o relație asimetrică dintre Kiev și Chișinău. Ucraina luptă pe un front. Războiul nu este încheiat și acest război alimentează niște îngrijorări suplimentare de securitate. Trebuie să avem poziții comune care să asigure că și actualul șef de stat este conștient că și această colaborare cu Ucraina poate să livreze rezultate. Noi salutăm această vizită, considerăm că este extrem de importantă și ne-ar trebui și un Guvern în spate pentru ca lucrurile să se aranjeze mai bine”, a declarat deputatul Platformei DA Igor Munteanu.
Un subiect important de pe agenda celor doi președinți va fi și problema recunoașterii reciproce a proprietăților din RM și Ucraina, consideră Vlad Kulminski, directorul executiv al Institutului de Inițiative Strategice și fost consilier al Maia Sandu în perioada când aceasta a fost prim-ministru.
www.jurnal.md
0
0
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite