Anunțuri astăzi: 108 548

Maia Sandu, apel către cetățeni: „Împreună trebuie să oprim această tentativă de uzurpare a puterii”

Maia Sandu, apel către cetățeni: „Împreună trebuie să oprim această tentativă de uzurpare a puterii”
05 Decembrie 2020 12:29
779 vizualizări
Președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, îi cheamă duminică pe cetățeni la o „consultare publică” în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cerându-le ajutorul pentru a opri o „tentativă de uzurpare a puterii” de către Parlament, după ce legislativul a votat pe bandă rulantă o serie de legi controversate. Maia Sandu a înregistrat un mesaj către cetățeni, iar discursul său a fost difuzat vineri seara de postul public de televiziune, Moldova 1. În mesajul său, Maia Sandu condamnă evenimentele care au avut loc în ultimele zile în Parlament și a precizat că duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi organizată o întâlnire cu cetățenii. „În aceste zile s-a construit o nouă majoritate parlamentară, PSRM-Șor, care nu are respect nici pentru lege, nici pentru oameni. Socialiștii au făcut această alianță pentru a adopta legi care să le permită să fure în continuare și să rămână nepedepsiți. Ieri (n.red. – joi) au votat la repezeală niște legi care nu sunt pentru oameni. Legea bugetului votată în 3 minute nu conține suficienți bani pentru medicină, agricultori, micii antreprenori. Legea cu privire la retragerea SIS din subordinea președintelui înseamnă un președinte cu mai puține împuterniciri. Ei vor să șteargă toate urmele, să-și ascundă dosarele”, a declarat Maia Sandu. www.cotidianul.md
0
1
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite

Site-ul dat utilizează cookie-uri. Faceți cunoștință cu politica cookie pe adresa dată

Ok