După cinci amânări, Curtea de Apel Chișinău a menținut mandatul de arestare emis pe numele lui Plahotniuc
După cinci amânări, Curtea de Apel Chișinău a menținut mandatul de arestare emis pe numele lui Plahotniuc
12 Iunie 2020
19:50
829 vizualizări

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților învinuitului Vladimir Plahotniuc și a menținut decizia Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana, care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile în privința acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Prin urmare, la această etapă, potrivit legii, PCCOCS urmează să expedieze autorităților Statelor Unite ale Americii toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc, în vederea extrădării acestuia.
Menționăm că, examinarea recursului învinuitului fusese stabilită inițial pentru data de 28 mai curent, însă a fost amânată de cinci ori, la cererea avocaților acestuia.
Amintim că, pe 22 mai 2020, PCCOCS a obținut în instanța de judecată emiterea unui mandat de arestare pe numele cetățeanului Vladimir Plahotniuc.
Emiterea acestei măsuri preventive a fost precedată de înaintarea învinuirii de către procurori în privința acestuia, pe capetele de acuzare enunțate de Procurorul General în briefingul de presă din 18 mai 2020: escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea organizației criminale.
Pentru aceste infracțiuni, legislația prevede până la 15 ani închisoare.
www.tv8.md
2
1
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite