Anunțuri astăzi: 110 091

Corneliu Furculiță: „Nu a luat foc achiziția și vor fi chelfăniți de Plahotniuc? C'est la vie!”

Corneliu Furculiță: „Nu a luat foc achiziția și vor fi chelfăniți de Plahotniuc? C'est la vie!”
01 Iulie 2020 17:38
729 vizualizări
Președintele fracțiunii socialiste din Parlament, Corneliu Furculiță, a povestit, pentru UNIMEDIA, versiunea sa privind discuțiile cu deputatul Ștefan Gațcan despre plecarea, apoi revenirea în partid. Furculiță recunoaște că a discutat, aseară, cu Gațcan pe podul de la Telecentru, în automobilul doctorului, dar spune că discuțiile au fost mai mult decât calme și au avut loc la inițiativa lui Gațcan. „Pe 30 iunie, am avut o întâlnire cu dumnealui pe podul de la Telecentru, pentru că ambii eram în drum spre case, de aceea ne-am întâlnit unde am reușit. Întâlnirea a avut loc la inițiativa dumnealui și am discutat în mașina dumnealui. Eu l-am invitat astăzi la ședința fracțiunii ca să discutăm cu toți deputații și dumnealui a promis că vine. Astăzi a venit la ședința fracțiunii. Am discutat calm, civilizat. Ne-a spus care sunt doleanțele și nemulțumirile, l-am ascultat și am stabilit să le soluționăm în echipă, împreună Poza care circulă de la ședința fracțiunii eu am facut-o și am distribuit-o membrilor Biroului permanent ca dovadă că totul este calm și absolut civilizat. Domnul Gațcan este decepționat de politică și a decis să renunțe la mandatul de deputat, pentru a continua în cariera sa de medic, dar rămâne alături de noi, în echipă. Dumnealui a semnat cererea de renunțare la mandat și mi-a dat-o mie, în calitate de lider al fracțiunii PSRM. Eu am transmis-o doamnei Președintă de Parlament, de unde a auns la secretariat”, a declarat Corneliu Furculiță pentru UNIMEDIA. Liderul fracțiunii PSRM a respins acuzațiile aduse de Pro-Moldova că l-ar fi presat pe Gațcan pentru a semna cererea de renunțare la mandatul de parlamentar. „Este o minciună că ar fi aderat la acest grup. Că nu a luat foc achiziția? Că vor fi chelfăniți deseară de Plahotniuc? C'est la vie!”, a adăugat Furculiță. www.unimedia.info
1
0
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite

Site-ul dat utilizează cookie-uri. Faceți cunoștință cu politica cookie pe adresa dată

Ok