Bătaie colectivă în cea mai restricționată localitate din R. Moldova. Au intervenit mascații „Fulger”
Bătaie colectivă în cea mai restricționată localitate din R. Moldova. Au intervenit mascații „Fulger”
10 Aprilie 2020
13:43
548 vizualizări

Bătaie pe timp de carantină. Și nu oriunde, ci în municipiul Soroca, acolo unde este interzisă aflarea sau deplasarea în grupuri mai mari de două persoane. Altercația a avut loc joi, 9 aprilie, la ea participând mai multe persoane. În aplanarea conflictului au intervenit polițiștii și membrii brigăzii cu destinație specială „Fulger”.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Soroca, conflictul a avut loc ieri în jurul orei 17, în curtea unui imobil de pe strada Vasile Stroiescu din municipiul Soroca, între doi bărbați.
Cearta s-a iscat din motive necunoscute pentru oamenii legii, trecând ulterior în bătaie. Polițiștii din Soroca, de comun cu angajații „Fulger”, au intervenit pentru a redresa situația.
Bărbații au fost escortați la Inspectoratul de Poliție Soroca.
Pe acest caz a fost pornită o procedură contravențională.
https://cotidianul.md/
0
0
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie comentariu
Trimite