Объявлений сегодня: 108 497

Investigație Rise: „Andrei Spînu, secretarul general al Președinție, a jonglat de ani buni cu mai multe companii, inclusiv din zone offshore”

Investigație Rise: „Andrei Spînu, secretarul general al Președinție, a jonglat de ani buni cu mai multe companii, inclusiv din zone offshore”
22 Февраля 2021 15:53
657 просмотров
Andrei Spînu, secretarul general al administrației prezidențiale, a jonglat de ani buni cu mai multe companii, inclusiv din zone offshore. Direct sau indirect, numele lui este legat de jurisdicții precum Cipru, Hong Kong, Delaware și Belize. Mai mult, pe când era viceministru al Tineretului și Sportului, Spînu a fost și în incompatibilitate de funcție. S-a întâmplat la intersecția anilor 2015-2016, când, în paralel, a administrat activitatea unei firme din Hong Kong care, în ultimii ani, i-a adus circa 8 milioane de lei, se arată într-o investigație realizată de RISE Moldova. 10 noiembrie 2016. Oarecum timid, Andrei Spînu intră pe scena cinematografului „Gaudeamus” din Chișinău. Face o remarcă despre mărimea pozei cu el proiectată pe ecranul din spate și își începe prezentarea despre faptul că start-up-urile nu eșuează, ci fondatorii renunță, invocând mai mult motive în susținerea ipotezei sale. „Exact asta am pățit-o eu la 18 ani, când mi-am deschis prima companie și peste două luni mergeam s-o închid”, avea să se destăinuie el în fața publicului. De fapt, Spînu avea atunci 19 ani, iar întreprinderea individuală care i-a purtat numele a fost lichidată abia peste șase ani, adică în 2012. Andrei SPÎNU: „Am început procedura de închidere peste două luni și un pic, dar trebuie să recunosc că, ținând cont de cât de complicat este să închizi o companie în Moldova, a durat până am finalizat procedura”. Până să se ajungă la lichidarea de jure a primei sale afaceri, Spînu deja era asociat în alte cel puțin patru companii din Republica Moldova – Mentor-Grup SRL, Focus Marketing SRL, Total Turism 24 SRL și Arbora Grup SRL. Prima a fost vândută în 2012, iar ultima a fost lichidată în 2017. Celelalte două, deja cu alte denumiri, au ajuns în proprietatea unei companii din Marea Britanie fondată în 2018 – Mondia Technologies LTD. www.tv8.md
0
1
Коментарии
Нет комментарии
Написать комментарий
Отправить

Данный сайт использует Cookie. Можете ознакомиться с политикой куки по данной ссылке

Ok