Azi se împlinesc 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Moartea marelui poet național continuă să suscite interesul cercetătorilor. Vă propunem în continuare articolul „EMINESCU – +15 iunie 1889 + De ziua trecerii lui în veşnicie -130 de ani de la omorârea lui”, reluat de pe carteromaneasca.wordpress.com. Materialul a fost publicat anul trecut, pe 15 iunie, când se împlineau 123 de ani de la dispariția fizică a Poetului. La 123 de ani de la anul eliminării fizice a gânditorului naţional – după ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, băgat la nebuni şi interzis – un grup de cercetători şi ziarişti refac, pas cu pas, misterele vieţii şi morţii lui Eminescu, ale războiului nevăzut dus, neîncetat, pentru idealurile naţionale. Puţină lume ştie, chiar şi azi, că militantul Mihai Eminescu, membru al societăţii cu caracter secret „Carpaţii”, constituită, poate nu întâmplător, într-o zi de 24 ianuarie, era urmărit pas cu pas de agenţii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise „periculos”. “Carpaţii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu ţara şi Eminescu deranja. Atât de mult încât P.P. Carp îi scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinţă: „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, după cum o dovedesc astăzi istoricii eminescologi. În “Carpaţii”, pentru a-i supraveghea activităţile lui Eminescu, este introdus Slavici, la rândul său spion al Vienei, care îi dă rapoarte amănunţite lui Maiorescu. „Controlorul” Slavici îl şi găzduia. Soţia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invoca prima „nebunia” lui Eminescu, în depeşa pe care i-o trimite lui Maiorescu în fatidica zi de 28 iunie 1883, soldata cu internarea jurnalistului: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Deja Eminescu i se confesase lui Creangă privind revolverul pe care îl purta asupra sa: “Îmi este frică să nu mă ucidă cineva”. “Argus!” îi strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul gării, în timp ce era băgat într-un tren cu destinaţia Viena, la o zi după ce fusese scos de la nebuni şi tot la o zi după ce România semnase Tratatul de „neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef. Acelaşi împărat care îşi pusese apostila pe o Notă informativă din 1882 privind o întrunire secretă a societăţii „Carpaţii”, livrată de Baronul von Mayr, ambasadorul său la Bucureşti, în care se arăta: „Eminescu, redactorul şef al ziarului <> a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de aici pentru învăţătură, să li se încredinţeze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari”. România Mare. La fel de puţină lume ştie cum a fost ucis Eminescu, în urma cu 123 de ani: cântând „Deşteaptă-te române!”. www.timpul.md